Astăzi, 31 octombrie 2012, Serviciul 901 a fost alertat la ora 15.32, despre izbucnirea unui incendiu într-o cafenea suspendată, parte a unui complex comercial,din strada Puşkin. În teren, în doar cinci minute, a intervenit prima autospecială de intervenţie, urmată de încă şapte autospeciale. La faţa locului, echipele de pompieri, au evacuat populaţia, continuînd să exercite lucrările de stingere a incendiului, astfel încît la ora 15.55, fiind anunţată localizarea acestuia. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar suprafaţa afectată a fost estimată la 200 m.p. În urma lichidării acestui incendiu, anunţate la ora 18.12, Administraţia publică locală, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale împreună cu alte instituţii competente, au decis demolarea carcasei cafenelei incendiate. Astfel, salvatorii Detaşamentului salvare-deblocare numărul 1 vor efectua aceste lucrări, pentru a preveni eventuale accidente. Specialiştii Laboratorului experimental antiincendiar al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale urmează ca în rezultatul lucrărilor de cercetare, să stabilească circumstanţele şi cauza izbucnirii incendiului.





