Astăzi a demarat Campionatului 2011 consacrat memoriei salvatorilor şi pompierilor căzuţi la datorie. Evenimentul a început cu o ceremonie de comemorare a celor care şi-au pierdut viaţa în exercitarea obligaţiunilor funcţionale. La memorialul „Glorie eternă salvatorilor şi pompierilor” din incinta Serviciului Protecţiei Civilie şi Situaţiilor Excepţionale au fost depuse flori, iar colegii de breaslă şi apropiaţii şi-au amintit clipele petrecute împreună.
Startul probelor sportive a fost dat pe stadionul Clubului Sportiv Central „Dinamo”, unde 17 echipe au concurat pentru a ocupa locuri de frunte.
În urma primei etape disputate, ştafeta pompierilor 4x100 au fost stabilite primele rezultate.
La prima categorie locul I a fost ocupat de Detaşamentul Salvatori şi Pompieri Buiucani, locul II – DSP Botanica, locul III – Detaşamentul Salvare Deblocare nr.2.
La categoria de grupa a doua, primul loc a fost ocupat de Direcţia Situaţii Excepţionale mun. Bălţi, locul II – Direcţia Situaţii Excepţionale Căuşeni, locul III – Direcţia Situaţii Excepţionale Chişinău.
Începînd cu ziua de mîne, echipele vor concura la alte două probe sportive, ce ţin de urcarea pe scara de fereastră la etajul 4 al turnului de instruire şi urcarea pe scara culisabilă la etajul 3.
Campionatul va dura 3 zile, iar rezultatele finale vor fi clare după finalizarea celor 8 probe.
Echipele învingătoare din prima şi a doua grupă, vor pleca acasă cu cîte o autospecială de intervenţie. Echipa învingătoare din localitatea rurala va avea parte de un automobil de model „ZIL 130”, iar cea din localitatea municipală de o autospecială de model „ VOLVO”.





