Pompierii IGSU au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în capitală în seara zilei de 24 noiembrie. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:02. Potrivit primelor informații o casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări pe strada Nicolae Dimo din orașul Durlești. Pentru stingerea arderii la fața locului au fost îndreptate 4 echipe de intervenție. La fața locului angajații IGSU au stabilit că focul a afectat acoperișul locuinței. Arderea a fost localizată la ora 21:07 și lichidată complet către ora 22:57. În urma incendiului victime nu au fost raportate, iar focul a distrus în totalitate acoperișul unei anexe cu suprafața de 35 m2 și 30% din acoperișul casei de locuit cu 2 nivele.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite





