În perioada 4-6 septembrie 2023, opt salvatori din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Republica Moldova participă la cea de a IX-a ediție a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat din orașul Iași, România. Pe data de 5 septembrie, aplicațiile sunt desfășurate pe pietonalul de pe bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Iași unde toți doritorii pot viziona procesul de intervenție în misiunile de deblocare –salvare.
În total, în cadrul competițiilor participă 18 echipe de salvatori, care timp de două zile își vor testa deprinderile practice la două probe de descarcerare cu acordarea primului ajutor calificat victimelor accidentelor de circulație simulate. În timpul exercițiilor practice, salvatorii vor demonstra capacitățile și tehnicile de extragere a persoanelor blocate din autovehicule avariate cu ajutorul echipamentului specializat, precum și manevrele de acordare a primului ajutor sinistraților.
Concursul anual are drept scop schimbul de bune practici în domeniul strategiilor de reducere a numărului de victime în urma accidentelor rutiere, îmbunătățirea deprinderilor și tehnicilor de acordare a primului ajutor calificat, dar și pregătirea practica a salvatorilor în domeniul descarcerării.





