Pe data de 10 aprilie 2023 conducerea IGSU a avut o întrevedere cu reprezentanții comunității specialiștilor voluntari în domeniul tehnologii informaționale „Code for Romania”, care au contribuit la dezvoltarea aplicațiilor civice și infrastructurii digitale destinate societății civile și autorităților responsabile de gestionarea situațiilor de urgență. Întâlnirea a fost organizată în urma mai multor consultări între Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și specialiștii din cadrul „Code for Romania” care au avut loc din luna octombrie a anului 2022 până în prezent. Aspectul principal, care a fost discutat la întrevederea de lucru, este posibilitatea dezvoltării platformelor digitale informaționale destinate refugiaților din Ucraina. Părțile au vorbit despre importanța creării la nivel regional a unui sistem de management digital, care va asigura refugiații din Ucraina cu informații utile despre spațiile de cazare și ajutoarele de urgență disponibile, precum și alte resurse pentru nevoile specifice a cetățenilor ucraineni aflați în dificultate.
Totodată proiectul propus de comunitatea specialiștilor voluntari din România prevede implicarea unui sistem digital integrat de management de resurse umane, cu crearea unei platforme utile cu instrucțiuni pentru responsabilii din autoritățile și instituțiile statale, dar și personalul implicat în procesul gestionării crizei refugiaților.
Platforma digitală propusă de comunitatea „Code for Romania” presupune publicarea materialelor informative de prevenire despre acțiunile necesare și comportamentul corect în diverse situații de urgență. Mai mult, la final părțile au reiterat necesitatea cooperării privind dezvoltarea unui sistem de alertare pentru populație în cazul declanșării situațiilor excepționale.
Comunitatea voluntarilor „Code for Romania” a fost implicată, din primele zile ale conflictului armat în Ucraina pentru dezvoltarea unui ecosistem de soluții digitale care au contribuit în sprijinul refugiaților ucraineni, în același timp fiind furnizat sprijin autorităților statului, agențiilor ONU și organizațiilor societății civile în ceea ce privește managementul digital al spațiilor de cazare și ajutoarelor de urgență pentru refugiații ucraineni.





