Cinci angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dar și cinci reprezentanți ai Clubului speologic ABIS au fost menționați de conducerea IGSU, pentru o intervenție dificilă efectuată în Peșterea Surprizelor din raionul Criuleni. Salvatorii și pompierii au întreprins o misiune complexă pentru recuperarea cadavrului unui bărbat găsit mort la o adâncime de 60 de metri. Angajații IGSU, dar și voluntarii Clubului speologic au lucrat peste 12 ore pentru a scoate la suprafață persoana. Misiunea a fost efectuată în condiții dificile, cu vizibilitate redusă, dar și cu un risc iminent pentru viața celor implicați în intervenție. Cazul a avut loc pe 29 septembrie 2022 în raionul Criuleni. Conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a mulțumit efectivul din subordine, dar și voluntarii implicați pentru devotament și curaj. Totodată, aceștia au fost evidențiați pentru implicarea maximă în desfășurarea misiunii. Persoanele care au desfășurat intervenția au primit diplome de merit, fiind menționați pentru profesionalism și rezistență.





