În legătură cu ploile care se prevăd în republică în intervalul 25-30 iunie pe unele rîuleţe şi cursuri mici de apă este posibilă creşterea locală a nivelului apei, pe alocuri cu revărsarea ei în luncă.
Comandantul Gărzii Naţionale a Carolinei de Nord, generalul Gregory Lusk va efectua pe data de 23 iunie 2011, o vizită oficială la Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI.
Conform datelor operative a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale cele mai afectate localităţi de ploile torenţiale se dovedesc a fi cele din sudul ţării.
Odată cu creşterea temperaturilor, o bună parte din populaţie îşi găseşte refugiul pe malul lacurilor şi râurilor, iar accidentele pe apă devin tot mai frecvente.
Mai multe localităţi din republică au fost afectate de ploaia torenţială cu grindină de pe data de 9 şi 10 iunie. Aici se înscriu localităţi din raionul Leova, Cantemir, Cahul, Anenii Noi, Călăraşi şi Ştefan Vodă.
Tragedia s-a produs în după amiaza zilei de ieri în rîul Prut, satul Voinescu, raionul Hînceşti. Doi băieţi, cu vîrstele de 15 şi 11 ani, nu s-au mai întors acasă după ce au fost văzuţi de localnici pe malul rîului.
În dimineaţa acestei zile, serviciul 901 a fost alertat pentru lichidarea unui incendiu într-un apartament din str. Ştefan cel Mare nr.38, or. Vadul lui Vodă.
Inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor au desfăşurat controale de specialitate în domeniul apărării împotriva incendiilor la secţiile de votare din Republica Moldova.