În seara zilei de ieri, în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, în urma condiţiilor de vînt, au fost provocate mai multe pagube. De pe acoperişul grădiniţei pentru copii din localitate, a fost smulsă ţiglă zincată, pe o suprafaţă de 184 m.p. Mai mult, au fost smulse 62 foi de ardezie de pe pavilionul de joacă al instituţiei şi sparte mai multe geamuri ale grădiniţei, fiind vorba de 34 m.p. de sticlă.
În aceeaşi localitate, 11 case de locuit s-au ales cu acoperişurile deteriorate parţial, fiind smulse 390 foi de ardezie, dar şi de pe un depozit- în număr de 44 foi. Comisiile pentru situaţii excepţionale locale, urmează să estimeze pagubele, precum şi suprafeţele afectate.





