Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale continuă campania de informare a populaţiei privind regulile de comportament în timpul scăldatului, în scopul prevenirii cazurilor de înec. Numai pe parcursul zilei de ieri, 10 iunie, în ţară au fost înregistrate opt cazuri de înec, în unul dintre ele fiind vorba de un minor. În majoritatea cazurilor este vorba de imprudenţa în timpul scăldatului şi neglijarea normelor elementare de comportament în apă. În acest context, Serviciul Protecţiei Civile atenţionează cu stricteţe populaţia, ca odată cu sezonul estival, să ţină cont de atenţionările care vor reduce considerabil cazurile tragice. Cetăţenii sînt atenţionaţi să fie mai prudenţi cînd pleacă la scăldat, să evite scufundările în locuri necunoscute, iar pentru cei care nu pot înota, să nu intre în apă la adîncime. Mai mult, nu se admite înotul pe timp de noapte şi nici atunci după ce au fost consumate băuturi alcoolice. Evitaţi să folosiţi pentru scăldat saltele cu aer, anvelope din cauciuc sau alte obiecte improvizate. O atenţie deosebită trebuie acordată copiilor cînd merg la bazinele acvatice. Părinţii şi cei care au în grijă minori, să-i supravegheze strict, pentru a evita cazurile excepţionale.
De la începutul sezonului estival, pe teritoriul republicii, au fost înregistrate 29 cazuri de înec, dintre care 7 minori.





