Un incendiu a fost înregistrat ieri, 8 martie, în satul Petreşti, raionul Ungheni. Focul a izbucnit într-o casă de locuit, distrugînd bunurile materiale din interiorul a două odăi. În consecință, un bărbat de 43 ani s-a ales cu arsuri de gradul I, II și III pe suprafaţa corpului. A fost internat în spitalul raional. Incendiul a fost localizat de către echipa de pompieri a Unităţii salvatori şi pompieri Ungheni, fiind salvat restul casei. Circmstanțele care au dus la producerea incendiului urmează să fie stabilite. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează despre importanța respectării normelor antiincendiare. Pentru evitarea izbucnirii incendiilor, care ar pune în pericol viața persoanelor, nu este recomandat fumatul în locuințe și este importantă prudența maximă la utilizarea focului și aparatelor electrice de uz casnic. În caz de situații excepționale, apelați numărul de telefon 901.





