UPDATE 16.06.2013 (20:53)Ploile cu vînt, din 16 iunie, de la ora 16.30, de astăzi, 16 iunie, de la ora 19.00, a smuls şi deteriorat 300 m.p. de ţiglă metalică de pe o fabrică de porci din localitatea Coşniţa, raionul Dubăsari.
UPDATE 16.06.2013 (20:00)Toate localităţile au fost reconectate la energia electrică. Ploile cu grindină de astăzi, 16 iunie, de la ora 16.30, au adus pagube în satul Crocmcaz, raionul Ştefan Vodă. Au fost compromise 40 ha viţă de vie, 29 ha livezi şi 4 sere cu diferite culturi. Comisiile pentru situaţii excepţionale locale estimează pagubele.
Ploile cu grindină şi vînt, de ieri seara, 15 iunie, au afectat terenuri cu culturi agricole în 2 localităţi din raionul Floreşti. Astfel, în satul Mărculeşti, compromise au fost- 150 ha mazăre, 141 ha livezi, 56 ha grîu şi 26 ha viţă de vie. Tot aici, de pe opt depozite cu cereale, au fost smulse 460 foi de ardezie. În Alexeevca, acelaşi raion, în urma ploii cu grindină, au fost afectate 40 ha livezi. Terenuri cu culturi distruse, au mai fost înregistrate şi in oraşul Sîngerei, dar şi în raionul Ialoveni, ale căror suprafeţe urmează să fie estimate de Comisiile pentru situaţii excepţionale locale. Tot in Ialoveni, ploia a distrus 3 km de drum local. Echipele de salvatori au intervenit la pomparea apei din cîteva curţi din Floresti. Deconectate de la energia electrică rămîn 5 localităţi din 3 raioane: Anenii Noi, Floreşti şi Căuşeni. Echipele specializate lucrează pentru reconectarea consumatorilor.





