Opt kilometri au parcurs salvatorii în drum spre Maramonovca, raionul Drochia, pentru a salva o femeie de 59 de ani şi un bărbat de 33 de ani, care aveau nevoie urgentă de dializă. Aceştia erau la un pas de a nu mai rezista, întrucît de trei zile nu mai făcuse această procedură. În drum, cei 10 salvatori au rămas blocaţi în direcţia Drochia- Donduşeni. Tot atunci au luat decizia de a improviza o sanie dintr-o barcă gonflabilă, pentru a se putea deplasa prin nămeţi către cei doi suferinzi. Preţ de şapte ore, bărbatul şi femeia au fost duşi în braţe de salvatori pînă la maşină, pentru a fi transportaţi la spitalul din Drochia.





