Salvatorii Detașamentului salvare-deblocare numărul 1(DCS 1) au fost alertați ieri la 22.30 minute pentru a ieși în localitatea Dobruja. Echipele de salvare au fost alertate de stăpânii unui animal, care căzuse în fântână. Fântâna cu adâncimea de trei metri, aflată într-o curte din strada Florilor 15 era descoperită, iar vițelul aflat prin apropiere a căzut în ea. Nouă salvatori au depus eforturi foarte mari să extragă animalul viu din fântână. Unul dintre salvatori a coborât lângă animal, ca să poată folosi echipamentul necesar pentru a-l ridica. Lucrările au durat aproximativ 50 minute, vițelul de 300 kg fiind scos în viață. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale amintește despre importanța alertării în timp cât mai scurt a echipelor de salvare, apelând numărul de telefon 901.





