Un incendiu a izbucnit marți, 9 septembrie, ora 18:25, la o magazie alăturată depozitului de echipament, dislocat în tabăra militară 142 din Chişinău. Potrivit ofiţerului de serviciu al Taberei Militare, sistemul antiincendiar s-a declanşat imediat. Totodată, a fost anunțat serviciul de pompieri, care a venit la fața locului la ora 18:50. Echipa de pompieri a intervenit prompt, reuşind localizarea incendiului la ora 19:11. Conform angajaţilor Serviciului Protecţiei Civile și Situațiilor Excepţionale, cauza probabilă a incendiului a fost scurtcircuit al plafonului de iluminare a încăperii. În magazie se păstrau stocuri de stofă destinate pentru confecționarea uniformelor de tip vechi, scoase din dotarea armatei. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit.





