Azi-dimineaţa, pompierii din Comrat, au fost alertaţi pentru a interveni la lichidarea unui incendiu. Acesta a cuprins un automobil, în rezultatul unui accident rutier. La faţa locului, a intervenit o echipă de pompieri, cu o autospecială din cadrul Direcţiei situaţii excepţionale Comrat. Focul a fost lichidat în două minute. Cu ajutorul unei macarale auto, salvatorii au ridicat automobilul, aducîndu-l pe traseu.
Accidentul s-a produs între localităţile Comrat şi Basarabeasca şi s-a soldat cu cinci decedaţi. Cazul va fi cercetat de către instituţiile competente.
Întrucît în săptămîna curentă, în ţară au fost înregistrate mai multe cazuri de incendiu a automobilelor, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale vine cu recomandări pentru conducătorii auto. Şoferii trebuie să aibă efectuată revizia tehnică a automobilelor, iar prezenţa stingătorului este obligatorie, pentru a evita declanşarea situaţiilor excepţionale. În caz de producere a acestora, apelaţi urgent Serviciul 901.





