Pe parcursul ultimelor 24 de ore în Republica Moldova au avut loc 4 incendii, iar două persoane şi-au pierdut viaţa. Primul incendiu care a făcut victimă un bărbat de 80 de ani a avut loc în localitatea Lopatnic, raionul Edineţ. Incendiul a mistuit bunurile materiale din interiorul unei odăi, în care ulterior a fost găsit cadavrul proprietarului, invalid de gradul I. Inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor urmează să stabilească toate circumstanţele şi cauza producerii incendiului.
Un alt incendiu care a răpus viaţa unui bărbat de 36 de ani s-a produs în satul Sipoteni, raionul Călăraşi. Focul a ars un covor din odaie, iar bărbatul cel mai probabil s-a intoxicat cu substanţele arderii. În acest caz a fost demarată o anchetă pentru a elucida toate circumstanţele producerii tragedii.
De la începutul anului în republică au avut loc 406 incendii în care au decedat 47 de persoane.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează populaţia să respecte cu stricteţe regulile antiincendiare în vederea evitării incendiilor cu urmări fatale.





