Astăzi, în raionul Străşeni, se desfăşoară aplicaţia complexă la protecţia civilă, sub egida Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale. Startul aplicaţiei a fost dat odată cu declanşarea sirenelor la ora 09:00 dimineaţa, cu durata de 5- 10 secunde. Aplicaţia demonstrativă este organizată întru exersarea acţiunilor de lichidare a consecinţelor unui seism. Sînt desfăşurate acţiuni ale Comisiei pentru situaţii excepţionale locale şi a formaţiunilor de protecţie civilă în lichidarea seismului, şi anume în executarea lucrărilor de salvare-deblocare, stingerea incendiilor, lichidarea scurgerii substanţelor puternic toxice, localizarea focarului de pestă porcină, dar şi acordarea primului ajutor medical şi transportarea sinistraţilor în instituţii medicale.
Printre locaţiile afectate de seismul simulat, vor fi Liceul teoretic “N. Necrasov”, IMSP Spitalul raional, Întreprinderea de aprovizionare şi livrare a gazului lichifiat, dar şi satul Roşcani, toate din raionul Străşeni.
Scopul acestui exerciţiu este de a fi verificată starea de pregătire a organelor de conducere la nivel de oraş, sat, obiectiv economic şi a formaţiunilor protecţiei civile pentru desfăşurarea acţiunilor de lichidare a consecinţelor situaţiilor excepţionale cu caracter diferit.
Aplicaţii de acest nivel se organizează odată în cinci ani.





